Transport Suceava Timișoara

Info RSCtrans: +40724724727 intre orele 8:00 si 23:00

RSCtrans efectueaza transport de persoane in peste 400 de destinatii cu autocar si microbuz  8+1 locuri. Transportul se efectueaza in cele mai bune conditii, cu masini dotate cu sisteme de confort si siguranta de ultima generatie. Deasemenea transportul de persoane are tot timpul 2 soferi profesionisti si amabili in orice moment. In pretul calatoriei este inclus: o geanta de mana si un bagaj de 40 kg precum si o masa calda gratuita in Ungaria din partea firmei.

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Suceava – Timișoara beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Suceava – Timișoara cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane Timișoara – Suceava cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Suceava – Timișoara cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Timișoara – Suceava cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Suceava
mobil/fix:  +40724724727
email: office@rsctrans.ro

Regatul Ungariei Regatul Ungariei de Est Regatul Ungariei  Imperiul Otoman  Monarhia Habsburgilor Regatul Ungariei  Imperiul Austriac  Austro-Ungaria Republica Banat  Regatul Serbiei  Regatul României  Republica Populară Română  Republica Socialistă România  România

Regiunea

de către Mureș, Tisa și Dunăre a fost foarte fertilă și a oferit condiții favorabile pentru hrană și trai uman încă în anul 4000 î.Hr.[1] Vestigiile arheologice atestau prezenta unei populatii de fermieri, vanatori si artizani, a carei existenta a fost favorizata de clima blanda, sol fertil si apa si paduri abundente.

Prima civilizație identificabilă din Banat au fost dacii care au lăsat urme ale trecutului lor.[2] Mai mulți istorici români au avansat ideea că actuala locație a Timișoarei corespunde așezării dacice de la Zurobară. Deși locația sa este necunoscută, coordonatele date de geograful Ptolemeu în Geographike Hyphegesis o plasează în nord-vestul Banatului.[3]

Se presupune că în secolul al IX-lea Knyaz Glad a domnit peste aceste pământuri. A acceptat suveranitatea maghiară. Cu toate acestea, până acum nu a fost descoperit niciun document care datează din acea perioadă.[1] Timișoara a fost menționată oficial pentru prima dată în 1212 ca castrum roman Temesiensis[4] sau castrum regium Themes.[5] Cu toate acestea, anul acesta este contestat de mulți istorici care sunt de părere că prima mențiune documentară a orașului vine din 1266, când moștenitorul aparent Ștefan al V-lea al Ungariei donează o parte din cetatea Tymes, construită de tatăl său, Béla al IV-lea, contelui Parabuch. [6] Orașul a fost distrus de tătari în secolul al XIII-lea[4], dar orașul a fost reconstruit și a crescut considerabil în timpul domniei lui Carol I al Ungariei, care, la vizita sa acolo în 1307, a ordonat întărirea cetății cu ziduri de piatră. și construirea unui palat regal. Palatul a fost construit de meșteri italieni și a fost organizat în jurul unei curți dreptunghiulare având un corp principal prevăzut cu o temniță sau un turn.[7][8] El a mutat chiar scaunul regal de la Buda la Timișoara între 1316 și 1323.[1] Importanța Timișoarei a crescut și datorită amplasării sale strategice, care a facilitat controlul asupra câmpiei Banatului.[8]

Până la jumătatea secolului al XIV-lea, Timișoara era în fruntea bătăliei creștinătății occidentale împotriva turcilor musulmani otomani. În 1394, turcii conduși de Bayezid I au trecut de Nagybecskerek și Timișoara în drum spre Țara Românească unde au fost învinși de voievodul Mircea cel Bătrân în bătălia de la Rovine.[1] Timișoara a servit din nou drept punct de concentrare pentru forțele armate creștine, de data aceasta pentru bătălia de la Nicopole. După înfrângerea creștinilor, otomanii au devastat Banatul până la Timișoara, de unde au fost alungați de contele István Losonczy.[1] Numit Conte de Timiș în 1440, John Hunyadi s-a mutat împreună cu familia la Timișoara, pe care o va transforma într-un lagăr militar permanent.[9] John Hunyadi avea să fie cunoscut în toată regiunea pentru victoria sa de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat la acea vreme un apărător al creștinismului. Un eveniment important din istoria orașului a fost răscoala țărănească condusă de György Dózsa. La 10 august 1514 a încercat să schimbe cursul râului Bega pentru a putea pătrunde mai ușor în oraș, dar a fost învins de atacuri atât din interiorul cât și din afara orașului.[1]

Căderea Belgradului în 1521 și înfrângerea de la Mohács în 1526 au cauzat împărțirea Regatului Ungariei în trei părți, iar Banatul a devenit obiectul unei dispute între Regatul Habsburgic al Ungariei și otomani. După un asediu eșuat în 1551, turcii s-au regrupat și s-au întors cu o nouă strategie. La 22 aprilie 1552, o armată de 160.000 de oameni condusă de Kara Ahmed Pașa a cucerit orașul și l-a transformat într-o capitală a regiunii. Comandantul militar local, István Losonczy, și alți creștini au fost masacrați la 27 iulie 1552 în timp ce evadau din oraș prin Poarta Azapilor.[10] După moartea lui John Zápolya, habsburgii au încercat să obțină Transilvania și Banatul, inclusiv Timișoara, cu rezultate mixte; Transilvania a intrat chiar în dublă vasală pentru un timp.[1]

Timișoara a rămas sub stăpânirea otomană timp de 164 de ani, controlată direct de sultan și bucurându-se de un statut special, similar altor orașe din regiune, precum Budapesta și Belgradul. În această perioadă, Timișoara a găzduit o mare comunitate islamică și a produs personalități istorice celebre, precum Osman Ağa din Temeșvar.[11]

Cu excepția unei perioade de la sfârșitul secolului al XVI-lea, orașul nu a suferit asedii până la sfârșitul secolului al XVII-lea. În 1594, Gregory Palotić, Ban de Lugos și Karánsebes, a început o revoltă antiotomană în Banat, având punctul de plecare în Nagybecskerek. În urma unei puternice ofensive transilvănene conduse de György Borbély, armata creștină a cucerit mai multe orașe, dar Timișoara a rămas neatinsă[12]. O altă încercare de reluare a orașului a avut loc în 1596, când o armată a lui Sigismund Báthory a început asediul orașului. După 40 de zile de eforturi zadarnice, asediatorii s-au retras.[13]

După victoria de la Petrovaradin din 5 august 1716, armata austriacă condusă de prințul Eugen de Savoia a decis să cucerească Timișoara. Armata otomană, kurucii și populația civilă turcă au fost forțați să părăsească orașul după un asediu de 48 de zile marcat de bombardamente repetate care au distrus o mare parte din clădirile orașului.[14] După Tratatul de la Passarowitz, Banatul de la Temeswar a devenit provincia monarhiei habsburgice și a fost proclamat „posedare a Coroanei” cu o administrație militară care a condus Timișoara până în 1751 când a fost înlocuită cu una civilă.

După cucerirea Banatului, autoritățile imperiale din Viena au început un amplu proces de colonizare, folosind în special catolici germani din Württemberg, Suvabia, Nassau etc.[1] La Timișoara, șvabii s-au stabilit mai ales în Fabric, unde și-au dezvoltat puternic meșteșugul. Funcția principală a Timișoarei în această perioadă a fost cea de cetate militară. Fortificațiile existente nu au putut face față noilor tehnici militare, astfel că întreaga cetate a fost reconstruită într-o adaptare târzie, plată și inconsecventă a stilului Vauban. Avea o suprafață de 10 ori mai mare decât cetatea medievală turcească. Între 1728 și 1732, râul Bega a fost reglementat, creând un canal navigabil.[1]

Sub presiunea politică a Dietei Maghiare, Curtea Imperială vieneză a acceptat ca cele trei județe ale Banatului să fie reîncorporate în Regatul Ungariei, în 1779.[15] În 1781 Iosif al II-lea a declarat Timișoara liberă de autoritatea județeană și, pentru a împiedica nobilii să se amestece în administrarea orașului, a ridicat-o la rangul de „oraș regal liber”.[1] Acest statut ar asigura autoguvernarea internă a Timișoarei, dreptul de a avea reprezentanți în Dietă și acela de a dispune de propriile venituri. Orașul a fost sub asediu în 1848 timp de 107 zile. Ungurii au încercat fără succes să captureze cetatea în bătălia de la Temesvár. A fost ultima bătălie majoră din Revoluția maghiară din 1848.[4] Prin Constituția din martie, regiunea a fost încorporată Voievodatului Serbiei și Banatului Temeschwar, care a devenit țara de coroană a Imperiului Austriac. Noua provincie imperială, a cărei existență fusese de asemenea consacrată prin decretul imperial din 18 noiembrie 1849, era condusă atât militar, cât și civil, iar limbile oficiale erau germană și „iliriană”. Timișoara a fost desemnată ca reședință a guvernatorului, iar orașul și-a păstrat privilegiile de oraș regal liber.[1]