Loading...

Transport Pleinfeld Timisoara Timis


Pleinfeld Timisoara
Sumar ruta
Plecare: Pleinfeld (Germany)
Sosire: Timisoara (Romania)

Info RSCtrans: +40724724727 intre orele 8:00 si 23:00

RSCtrans efectueaza transport de persoane in peste 400 de destinatii cu autocar si microbuz  8+1 locuri. Transportul se efectueaza in cele mai bune conditii, cu masini dotate cu sisteme de confort si siguranta de ultima generatie. Deasemenea transportul de persoane are tot timpul 2 soferi profesionisti si amabili in orice moment. In pretul calatoriei este inclus: o geanta de mana si un bagaj de 40 kg precum si o masa calda gratuita in Ungaria din partea firmei.

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Pleinfeld – Timisoara beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Pleinfeld – Timisoara cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane Timisoara – Pleinfeld cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Pleinfeld – Timisoara cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Timisoara – Pleinfeld cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Pleinfeld
mobil/fix:  +40724724727
email: office@rsctrans.ro

Destinatii populare din Romania :

Brasov-543x360

Brasov

Historic Saxon city known for the baroque architecture of Council Square & the Gothic Black Church.

Sibiu-543x360

Sibiu

Romanian city in Transylvania, known for its Council Tower, Brukenthal Palace & Passage of Steps.

Cluj-Napoca (1)

Cluj-Napoca

Unofficial capital of Transylvania with Hungarian & Saxon-era landmarks like St. Michael’s Church.

Timisoara-543x360

Timisoara

Romanian city, with Memorial Museum of the 1989 Revolution & Metropolitan Cathedral.

Informatii utile despre Timisoara

Timișoara are o istorie îndelungată care începe cu antice așezări umane pe actuala vatră a orașului și mai apoi cu apariția primei cetăți fortificate, în jurul secolului al XII-lea. Cetatea a trecut prin diferite stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul al XIV-lea, devenind pentru scurt timp și capitală a regatului ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552 și pentru aproape două secole a devenit un important bastion militar turcesc. În 1716 istoria Timișoarei ia o puternică întorsătură, când cetatea e cucerită de Imperiul Habsburgic și începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Colonizarea Banatului face din Timișoara un adevărat centru multicultural și multiconfesional. Construcția canalului navigabil Bega dă un avânt puternic dezvoltării economice și a comerțului. Orașul cunoaște o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de „Mica Vienă” ca recunoaștere a importanței și frumuseții lui. În 1919, Banatul se unește cu România și în Timișoara se instaurează pentru prima dată administrația română. Ocupația sovietică postbelică marchează începutul perioadei comuniste, perioadă care ia sfârșit în 1989 odată cu revoluția anticomunistă: revoluție pornită tocmai din orașul de pe Bega.[1]

Primele urme umane existente pe teritoriul de astăzi al Timișoarei datează din neolitic, mai bine de 10.000 de ani în urmă. Poziția geografică a vetrei pe care s-a dezvoltat orașul Timișoara, în centrul unei zone delimitate de trei artere importante de circulație , fertilitatea câmpiei bănățene, luncile și mlaștinile întinse din preajmă au oferit încă din vechime condiții favorabile de hrană și viețuire a oamenilor.[2]

În cartierul Fratelia au fost descoperite vase ceramice aparținând culturii Vinča, iar în altă locație, un complex de locuințe și ceramică. De asemenea, au fost descoperite obiecte aparținând acestei perioade în cartierele Cetate, Mehala și la Pădurea Verde.[3]

Referitor la perioada bronzului, cea mai relevantă descoperire este o necropolă de incinerație în cartierul Fratelia, unde arheologii au scos la lumină 300 de morminte și 600 de vase. Această necropolă susține ipoteza că aici exista o așezare stabilă. Au mai fost descoperite urme din epoca bronzului și în siturile din cartierele Fabric și Mehala.[4]

Epoca fierului, legată de înflorirea civilizației geto-dace, este și ea reprezentată. Au fost descoperite ceramică, monede romane din aur și bronz, precum și un cuțit la Pădurea Verde. Din perioada romană au fost descoperite monede, fibule și un vârf de lance în cartierele 1 Mai și Mehala. În vatra orașului este atestată o continuitate și după retragerea aureliană. În cartierul Freidorf au fost găsite fragmente de râșniță, semințe carbonizate, gropi de aprovizionare, toate datând din secolele III–IV și care atestă practicarea agriculturii și creșterea animalelor, iar resturile de vânat indică practicarea vânătorii. De asemenea, în situl de la Cioreni s-a descoperit ceramică autohtonă, dar și romană aparținând secolelor II–IV, iar locuirea așezării se prelungește până în secolele VIII–IX. Tot în acestă așezare a fost identificată o necropolă aparținând feudalismului timpuriu din care s-au cercetat 50 de morminte. Este vorba de același lucru și în cazul cercetărilor de la Dumbrăvița, unde materialul ceramic și celelalte obiecte descoperite au dus la concluzia existenței unei așezări daco-romane datând din secolele II–III.[5]

Se presupune că în secolul al IX-lea, cneazul Glad domnea peste aceste locuri. El a acceptat suveranitatea ungară. Totuși, până acum nu a fost descoperit niciun document care să dateze din acea perioadă. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști fie în 1212, fie în 1266. În această perioadă, cetatea ocupa o suprafață dreptunghiulară, iar fortificația consta dintr-un val de pământ cu palisadă care era apărată din trei părți de brațe de apă, iar pe a patra latură de un canal. Așezarea care a evoluat în această zonă nu dobândise până atunci o importanță politică, economică, socială sau religioasă, pentru că rolul dominant în zonă, în plan politic și spiritual, îl avea Cenadul. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale, acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ-teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat, cu centrul administrativ în Urbs Morisena fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat regatului ungar.[6]

Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș devin din ce în ce mai importante. Timișoara primește un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou care în urma vizitei sale din 1307 ordonă construirea unui palat regal, pe locul unde este acum Castelul Huniade, construit de Iancu de Hunedoara, iar în timpul anarhiei feudale, acesta chiar își va muta capitala la Timișoara. Stabilirea curții regale în acest loc a determinat o creștere demografică a așezării, dar importanța ei devine și comercială și politică. Timișoara devine capitala regatului ungar pentru o perioadă de opt ani, între 1316 și 1323. Carol Robert de Anjou va mai reveni la Timișoara în 1330 când pornește de aici împotriva lui Basarab I, domnul Țării Românești. Palatul regal a fost ridicat cu meșteri italieni și era organizat în jurul unei curți dreptunghiulare având un corp principal care era prevăzut și cu un donjon sau un turn.[7]

Timișoara va juca un rol important și în lupta cu noua amenințare de la sud: turcii otomani. În 1394, turcii conduși de Baiazid trec pe lângă Becicherecu Mare și Timișoara în drumul lor spre Țara Românească, unde vor fi înfrânți de către voievodul muntean Mircea cel Bătrân în bătălia de la Rovine. Timișoara va servi din nou ca punct de concentrare a forțelor armate creștine, de data aceasta în vederea confruntării de la Nicopole. După înfrângerea creștinilor, turcii vor devasta Banatul până la Timișoara, de unde vor fi alungați de către comitele de Timiș, Ștefan de Lossoncz .[8]

Numirea lui Iancu de Hunedoara în anul 1440 în funcția de comite de Timiș marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El va transforma orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, pentru că se mută împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490. Iancu de Hunedoara se ocupă și de refacerea vechiului castel, cu ajutorul unui arhitect italian. După moartea lui Ladislau al V-lea, regele Ungariei, Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, este ales suveran al Ungariei . Acesta este considerat de către istoriografia maghiară drept unul dintre cei mai mari regi din istoria Ungariei. Odată cu extinderea teritorială a Imperiului Otoman în această parte a Europei, Timișoara, prin poziția sa și prin forța garnizoanei sale, devine cheia unui întreg sistem defensiv ce asigura partea sud-estică a Ungariei. Din această cauză încercările de cucerire ale turcilor devin din ce în ce mai insistente. Astfel, tentative de cucerire a cetății au loc în anii 1462 și 1467, dar toate aceste expediții au eșuat. În anul 1478, Matei Corvin numește în funcția de comite de Timiș pe Paul Chinezu.[9]

Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Războiul țărănesc a pornit din Transilvania, după ce Gheorghe Doja a fost numit comandant al cruciadei antiotomane, inițiate de Papa Leon al X-lea. Acesta promisese iobagilor participanți la cruciadă eliberarea, însă cum războiul nu a mai avut loc, nemulțumirea maselor oprimate a dus la transformarea revoltei într-o răscoală. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au înfrânt mai întâi nobilimea condusă de comitele Ștefan Báthory și episcopul Nicolae Csáki, dar au fost înfrânte lângă Timișoara de comitele Ioan Zapolya. Gheorghe Doja a încercat să schimbe albia Begăi pentru a se putea apropia mai ușor de cetate, dar nu a reușit și a fost înfrânt. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroșit și ars de viu, este marcat de statuia Sfintei Marii din piața cu același nume a cartierului Iosefin. Totuși, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul execuției să fie undeva în fața Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.[10]

După moartea lui Ioan Zapolya, Transilvania și Banatul, împreună cu Timișoara, vor ajunge în mâinile habsburgilor. După un asediu eșuat în anul 1551, turcii se regrupează și se întorc cu o nouă strategie. La 22 aprilie 1552, o armată de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed Pașa pleacă de la Adrianopol, iar peste două luni ajunge în fața Timișoarei, înconjurând-o în două zile. Se construiesc poduri peste râu, iar mlaștinile sunt acoperite cu lemn și scânduri. Luptele au continuat 25 de zile, iar cei 160.000 de turci atacau cetatea apărată de numai câteva mii de creștini. Lovitura de grație este distrugerea turnului de apă care făcea legătura între oraș și castel, iar cei din cetate rămân fără apă pe o căldură dogoritoare. Așadar, comitele Ștefan de Losoncz nu mai are altă soluție decât să negocieze predarea cetății și reușește să obțină promisiunea că trupele creștine decimate și civilii din oraș vor putea trece cu tot avutul lor, lăsând cetatea în mâna turcilor. Astfel, la 30 iulie 1552, soldații, civilii și răniții ies din cetate încrezători în vorbele pașei, însă acesta își încalcă jurământul și toți supraviețuitorii sunt măcelăriți cu cruzime de către ieniceri. Rănit grav, Ștefan de Losoncz, comandantul garnizoanei, este adus în fața lui Ahmed Pașa și decapitat. Orașul este apoi prădat, devastat, bisericile creștine sunt transformate în geamii musulmane, iar clopotele distruse.[11]