Transport Berlín Oradea

Info RSCtrans: +40724724727 intre orele 8:00 si 23:00

RSCtrans efectueaza transport de persoane in peste 400 de destinatii cu autocar si microbuz  8+1 locuri. Transportul se efectueaza in cele mai bune conditii, cu masini dotate cu sisteme de confort si siguranta de ultima generatie. Deasemenea transportul de persoane are tot timpul 2 soferi profesionisti si amabili in orice moment. In pretul calatoriei este inclus: o geanta de mana si un bagaj de 40 kg .

Grupurile de persoane care calatoresc pe traseul Berlín – Oradea beneficiaza de reduceri importante, copiii intre  2 si 10 ani au 20 % reducere din pretul biletului intreg, iar la 8 calatorii efectuate  cu noi, cea dea 9 este gratuita.

Transport persoane Berlín – Oradea cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Transport persoane Oradea – Berlín cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Berlín – Oradea cu plecare in fiecare Marti, Miercuri, Vineri , Sambata si Duminica.

Transport persoane Oradea – Berlín cu plecare in fiecare Luni, Marti, Joi , Vineri si Sambata.

Informatii si rezervari:
Oras: Berlín
mobil/fix:  +40724724727
email: office@rsctrans.ro

Oradea este menționată pentru prima dată cu numele latinesc Varadinum la 1113, într-o diplomă a abației benedictine din Zobor[1], în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis și al comitelui Saul de Bychar. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de conviețuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenței etnice de astăzi al Oradei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ruteni și turci.[2][3]

Cetatea Oradei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în 1241, cu ocazia efectuării unor reparații grabnice pentru a face față unui iminent atac tătaro-mongol.[4][5] Construirea cetății este atribuită regelui Ladislau I , în onoarea căruia la 27 iunie 1191, Papa Celestin al III-lea emite un act prin care are loc sanctificarea regelui. Conform Cronicii Pictate de la Viena , tot regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice “în locul numit Várad”, adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor și patron spiritual a fost regele Ladislau I.[6]

Invazia mongolă din 1241 a fost descrisă în “Carmen miserabile” de Rogerius, călugăr italian din Spalato, stabilit la Oradea, contemporan cu evenimentele.[7]

În timpul regelui Carol Robert de Anjou și a fiului său Ludovic I al Ungariei care au adus din patria lor italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea cunoaște ca oraș și sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Episcopul italian Andrea a fost considerat ca o perfectă încarnare a spiritului renascentist, zidind capele, ridicând altare, împodobindu-le cu cele mai luxoase decorații. Cea mai impresionantă personalitate a Renașterii din Europa Centrală a acestei vremi a fost episcopul maghiar de origine croată Ioan Viteaz de Sredna . Oradea devine cunoscută în anii lui Ioan Viteaz ca un centru de mare importanță al culturii renascentiste.[8] Cu ajutorul lui Ioan Viteaz, și-a înălțat la Oradea primul observator astronomic din Europa [9] vestitul fizician al Universității din Viena, Georg von Peuerbach, folosind locația Oradei drept meridianul de 0 în lucrarea sa Tabula Varadiensis , publicată în 1464. Toate hărțile terestre și maritime ale lumii din acea vreme menționau acest fapt. În prezent numai unele hărți maritime mai păstrează acest reper.[10]

În 1514 are loc în Transilvania răscoala condusă de nobilul covăsnean Gheorghe Doja , care a cuprins și Bihorul[11]. În 1541 s-a constituit pașalâcul de la Buda, care cuprindea Ungaria Centrală. Transilvania a devenit principat autonom în cadrul căruia era înglobat și Bihorul. În 1660 turcii ocupă Oradea și întreg ținutul pe care-l vor stăpâni până în anul 1692.[2][3]

În anul 1703 izbucnește o mișcare anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Târgurile din jurul cetății au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din interiorul fortificației și răsculații lui Rákóczi[12]. Meritele orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale din timpul mișcării rakocziene au fost recunoscute oficial la 27 noiembrie 1712 chiar de Împăratul Carol al VI-lea[13]. Viața economică orădeană a fost caracterizată de înflorirea ramurilor neagricole: meșteșugurile și comerțul, negustorii constituind cea mai activă categorie socială din oraș.[2]

În această perioadă au fost edificate Catedrala Romano-Catolică din Oradea și Palatul Baroc. Între 1757 și 1763, înainte de a fi chemat la Salzburg, muzician al catedralei romano-catolice din Oradea a fost compozitorul Michael Haydn, fratele lui Joseph Haydn și prieten apropiat al lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Papa Pius al VI-lea a înființat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare[14]. Unul din corifeii Școlii Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignațiu Darabant. Promotor al emancipării spirituale a românilor bihoreni a fost și urmașul său, episcopul Samuil Vulcan, întemeietorul liceului românesc din Beiuș, care astăzi îi poartă numele.[2]

La 19 iunie 1836 un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii Oradei. Focul a izbucnit în centrul orașului și a cuprins clădirea primăriei, fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul “Vulturul Negru”, depozitul de sare, fabrica de cărămidă și câteva biserici, inclusiv Biserica cu Lună, principala biserică ortodoxă din acea vreme. Acestea au fost distruse parțial sau în totalitate. Pe lângă acestea focul a mistuit și 414 case cu clădirile anexe, întinzându-se până la zidurile cetății, cuprinzând și cartierul Velența.[15]

Anul revoluționar 1848-1849 și-a făcut simțită prezența și la Oradea. La 21 mai 1848, la Pesta, s-au întrunit sub președinția lui Emanuil Gojdu, circa 40 de deputați români din Crișana și Banat, printre reprezentanții orădeni numărându-se Nicolae Jiga, Ioan Dragoș, Gheorghe Fonai și Ioan Gozman.[16] Chiar dacă revoluția a fost înfrântă, tradiția revoluționară a anilor 1848-1849 a marcat decisiv conștiința publică orădeană, efectele ei pe termen lung simțindu-se, mai ales după 1867, când participanții la revoluție care au scăpat cu viață au putut să se manifeste în viața politică locală. A urmat o înăsprire a ocupației austriece, caracteristică întregului Imperiu. În războiul pentru cucerirea independenței participă și românii din Bihor în lupta împotriva turcilor.[2]

La 12 octombrie 1918 în casa dr. Aurel Lazăr a fost redactată o declarație care a proclamat dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare.[17] La 3 noiembrie s-a constituit Comitetul Național Român, compus din Aurel Lazăr , Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Iacob Radu, etc. Tot acum se înființează Consiliul Militar Român. La 1 decembrie 1918, un număr mare de delegați ai județului Bihor participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, într-o dorință unanimă de a consfinți Marea Unire cu Regatul României. A doua zi, Aurel Lazăr a fost numit șeful resortului Justiție în Consiliul Dirigent, instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea administrației de către statul român.[2]